Mama

0
543

 

de Eva David

Cand frunzele cad in adierea vantului zburdalnic,

Si-atunci cand zanele presara portiunea toamnei,

Eu ma topesc in lacrimile amare,

Amintindu-mi, mama, ca m-ai lasat in lumea asta

Uimitor de mare.

 

Ai plecat fara de veste,

Tu si randunica-n “Tarile calde”,

Dar mamico, primavera am zarit-o,

Dar pe tine…nicaieri!

Se facea ca-i zi de toamna

Precum tabloul de acum,

Cand te-am dus, maicuta draga,

Eu cu tata si cu restul…

Pe ultimul tau drum.

 

Seara, stelele nu mai stralucesc cum o faceau odata,

Dar o stea in seara asta m-a vrajit,

Si-am visat un inger ce m-a dus acolo, Sus, in Rai,

Si-am vazut ca iti e bine.

Iar atunci m-am bucurat, draga mea mamica,

Si m-am dus afara si-am sarit,

Cum impreuna mai faceam,

In gramada cu frunze aramii,

Uitandu-ne la stele…pana tarziu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here