Weekend în Piatra Craiului

De foarte mult timp îmi doresc să explorez zona Cheilor Dâmbovicioarei, deși am ajuns de foarte multe ori până la Peștera Dâmbovicioara niciodata nu am trecut mai departe, de parcă o linie imaginară ne împierdica. Așa am ajuns să ma întreb: Oare ce este dincolo? Și această curiozitate a persistat până într-o zi de toamnă când ne aflam în căutare de liniște și ne doream să petrecem timp departe de zgomotul citadin.

0
437

Cazarea a fost cea mai ușoară, cautam o pensiune în imediata apropiere a Peșterei Dâmbovicioara pentru a ne fi mai ușor să ne atingem obiectivul fără a folosi mașina. Zis și făcut, am făcut rezervare la Pensiunea Cheile Dâmbovicioarei, cum era pe internet numita, sau ”Roata Norocului” cum scria maaare la intrare și am așteptat nerăbdători să treacă timpul.

Am plecat din București undeva la ora prânzului pentru a avea timp să facem cumpărăturile în Câmpul Lung, nu am mancat aici pentru ca ne temeam să nu ne prindă lăsarea serii pe drum, fiind în anotimpul toamna. Am găsit pe internet câteva restaurante în zonă care aveau recenzii bune și cu gândul la bucate tradiționale am înaintat cu spor. Waze-ul ne arăta după lungi așteptări că am ajuns, privim stânga-dreapta, observăm, și ne îndreptăm aproape în pas alergător și de foame și de frig către restaurantul pensiunii Cerbul, care parea deschis, buunnn…părea deschis, bine zis. Vineri, la ora 17:00 restaurantul Cerbul era închis. Am căutat și am căutat, fără prea mari rezultate, ne-am amintit ca lângă Peștera Dâmbovicioara era un restaurant, bun, rău, nu mai conta, important era să mâncăm ceva. Din păcate și acesta era închis, și pe măsură ce înaintam observam că zona era pustie. În cele din urmă ne-am resemnat și am decis să mâncăm ceea ce aveam la pachet și să renunțăm la masa caldă pe care o visam.

Pensiunea Cheile Dâmbovicioarei ne aștepta, roata de moară de la intrare împreună cu tăblița pe care scria caligrafic ”Roata norocului”, ne-au întâmpinat cu poarta larg deschisă. Parcă mai uitasem puțin de faptul că aveam stomăcelele goale, tot ce ne doream era să ne cazăm și să petrecem timp în aer liber, să ne relaxăm după o zi de muncă.  Pensiunea este foarte drăguță, a fost exact ceea ce ne doream, deși afară era frig, în interior a fost foarte cald, gazda – un om extraordinar, minunat (cu siguranță vom reveni).

Zona Rucăr-Dâmbovicioara este aproape pustie o dată cu sosirea zilelor ploioase, friguroase de toamnă târzie. Câțiva turiști străini și două-trei autocare cu copii mai vizitează în timpul zilei Peștera Dâmbovicioara. Celebrele căsuțe cu bunătăți de lângă parcare sunt acum pe jumătate închise. Doamna care astă vară vindea dulcețuri, siropuri și șerbet, acum vinde obiecte handmade. Îmi spunea cu câteva luni în urmă că aceasta este principala lor sursă de venit. Vara merg la cules de fructe de pădure pe care le prelucrează și vând ceea ce produc, iar iarna confecționeaza obiecte handmade, de la gablonțuri la obiecte decorative. Stătea zgribulită într-un colt, îi era frig probabil, de aceea nu am îndrăznit să o abordez.

Prima zi a fost dedicată explorării zonei de ”mai în față” sau de ”unde se termină drumul”, așa că am lăsat mașina în parcare, am luat rucsacele în spate și am pornit la pas.

Am întâlnit numeroase indicatoare și marcaje de trasee, unele ușoare altele mai grele, ne-am bucurat de peisajele pictate de toamnă dar și de ”gazdele” cărărilor: două capre negre ce făceau salturi jucăușe, și un huhurez mare, adormit pe o creangă de copac. Acesta din urmă nu s-a sfiit să-și întindă aripile mari în semn de salut. Fără a zăbovi prea mult am ajuns la Cabana Brustureț. Cabana a fost închisă iar întreg complexul  se află în prezent în paragină. De aici drumul forestier este închis circulației cu autoturismul  și se pot străbate cărările doar cu pasul.

De la Cabana Brustureț aveți pobilitatea de a urma traseele:

  • La Table – 2:30-3:00 h, urmând marcajul banda albastră;
  • Poiana Grind – 2:30-3:00 h, urmând marcajul cruce galbenă;
  • Cabana Pietricica – 1:00-1:30 h, urmând marcajul triunghi albastru;

Zona este superbă, merită explorată fotografiată cu mintea și păstrate fotografiile în albumul sufletului. Un loc perfect pentru a petrece timp minunat în natură, în liniște și departe de poluarea marilor orașe.

Ziua a doua, ne-am propus să urmăm indicatorul din imediata vecinătate a pensiunii la care eram cazați, și să pronim spre Poiana Plaiului. Pe lângă pensiunea ce are roata de moară la poartă, am urcat câțiva zeci de metri până ce am fost întâmpinați de doi dulăi. Proprietarul acestora ne-a spus că ne aflăm pe o proprietate privată și ca să urmăm traseul către Poiană trebuie să ne întoarcem, și să deschidem o portiță aflată pe partea dreaptă.

La început traseul este dificil, este abrupt și se urcă greu, dar pe măsură ce avansezi acesta devine lin, chiar plăcut. Urmeaza o porțiune pe care am întâlnit puieți de brazi, care sub plapuma gri de nori aveau o culoare deosebita. Mergând agale, privind curioși în stânga-dreapta, observăm în fața noastră o superbă capră neagră , facând mișcări agile, dar acest lucru nu ne-a împiedicat să o admirăm în adevărata ei splendoare. Din păcate după câțiva zeci de metri datorită condițiilor meteo nefavorabile, am fost nevoiți să abandonăm traseul, dar nu am fost dezamagiți pentru că am cunoscut locuri noi și am fost norocoși că am putut observa încă un animăluț sălbatic, fericit în mediul său de viață.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here